Un sud-coreean s-a autoincendiat în timpul unor proteste în fața Ambasadei Japoniei din Seul

Un sud-coreean s-a autoincendiat în timpul unor proteste în fața Ambasadei Japoniei din Seul
Publicat: 13/08/2015, 09:40

Aceste proteste față de obligarea unor fete și femei sud-coreene să lucreze în bordeluri militare jaoneze, în al Doilea Război Mondial, au avut loc miercuri, cu două zile înainte de marcarea sfârșitului ostilităților.

Bărbatul s-a autoincendiat în timpul uneia dintre demonstrațiile săptămânale organizate la Ambasada Japoneză înainte de marcarea, pe 15 august, a 70 de ani de la sfârșitul ocupației coloniale japoneze în Peninsula Coreea.

Mitingul de miercuri a fost mai amplu decât de obicei, în contextul apropierii evenimentului, la el participând aproximativ 2.000 de persoane, inclusiv trei dintre cele 47 de foste „femei de confort” – cum sunt numite eufemistic de Japonia – în viață, potrivit organizatorilor.

Participanți la protest l-au acoperit pe bărbat cu banere pentru a stinge flăcările, iat paramedici l-au condus la un spital.

Bărbatul, identificat drept Choi Hyun-yeol de către o organizație civică din care face parte, se afla în stare gravă, prezentând arsuri la nivelul gâtului, feței și părții superioare a toracelui, a anunțat un profesor de la spital. „Pacientul este bătrân și prezintă arsuri grave, astfel că supraviețuirea sa nu poate fi garantată”, a declarat el pentru presă.

Tatăl lui Choi a fost membru al mișcării antijaponeze de independență, în 1932, și a fost încarcerat timp de un an, potrivit unui comunicat postat online de organizație, care militează pentru drepturile victimelor muncii forțate. Choi a devenit un susținător al organizației anul trecut.

Colonizarea Peninsulei Coreea de către Japonia, în perioada 1910-1945, rămâne un subiect sensibil în Coreea de Sud.

Relațiile Seulului cu Tokyo au fost tensionate mult timp de ceea ce sud-coreenii consideră o reticență a liderilor japonezi de a închide rănile trecutului războinic al acestei țări și de a recunoaște că au obligat fete și femei să lucreze în bordeluri militare japoneze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×